13 noiembrie   Sarbatoarea martirilor nostri     

O sfintenie impartasit

 

“Putem sa lucram cum am facut-o pana acum, semanand spiritul catolic larg, deschis tuturor popoarelor, riturilor si obiceiurilor? Cred ca da, Parinte, in ciuda tuturor dificultatilor.” (Pavel Djidjov)


Sarbatoarea martirilor nostri se apropie si inca o data suntem chemati sa meditam asupra sensului mărturiei lor, asupra importantei acestui eveniment, astazi, pentru intreaga familie Asumptionista. Drumul sfinteniei nu e un drum solitar, dar se inscrie mai degraba intr-o lunga istorie in care harul lui Dumnezeu se manifesta prin relatiile nostre, prin locuri si persoane care ne pregatesc terenul, care ne indica directia.
Nu se poate intelege marturia de credinta a celor trei preoti bulgari, Kamen Vitchev, Pavel Djidjov si Josaphat Chichkov, fara a aminti toti fratii si surorile care i-au precedat creandu-le conditii favorabile maturizarii credintei lor, pana la martiriu.
Aceasta sarbatoare din 13 noiembrie ne invita sa largim orizonturile noastre.

Trebie sa recunoastem cu gratitudine si recunostinta ca “misiunea din Orient” este fructul daruirii de sine a mai multor preoti si surori (mai intai venind din Franta, iar dupa aceea din Provincia de Lyon care depasea cu mult frontierele Hexagonului), si ca aceasta misiune din Estul Europei isi continua istoria multumita Provinciei din Franta.
Cu toate acestea, cei trei fericiti martiri, ne indeamna sa privim in profunzime si mai departe. Nu putem sa uitam in acest moment Asumptiunea din Africa. Ne gandim in mod particular la fratii nostri din Republica Democrata din Congo.

Printre ei sunt cativa care si-au riscat si continua sa isi riste viata pentru credinciosii lor; unii au cunoscut inchisoarea si au fost batuti de catre politisti. La fel, istoria Asumptiunii in America de Sud pastreaza amintirea fratilor care au fost in inchisoare din causa credintei lor.
Kamen Vitchev, Pavel Djidjov si Josaphat Chichkov, ne invita sa « semanam spiritul catolic larg, deschis tuturor popoarelor ».
Ei sunt astazi alaturi de fratii nostri fondatori in Filipine si Togo, si in mod special de fratii nostri din Vietnam.
Acesti trei preoti martiri, sunt o sursa vie de unitate si comuniune pentru intreaga Asumptiune.
Se poate face din 13 noiembrie sarbatoarea memoriei asumptioniste, pentru a pastra amintirea spiritului nostru misionar care ne impinge a “merge acolo unde Dumnezeu este amenintat in om iar omul este amenintat ca imagine a lui Dumnezeu.” (R.V. 4)
 

 

Prezenta preotilor nostri martiri printre noi este un izvor viu, de unde putem sa scoatem forta, curajul si credinta pentru a continua sa fim fondatori si marturisitori ai lui Cristos in lume.
Fata lor se aseamana cu fata tuturor popoarelor, a tuturor fratilor, surorilor si laicilor care, in istoria familiei nostre si-au dat si continua sa-si dea viata pentru binele comun si pentru Imparatia lui Dumnezeu.

 

Cestit praznic na vsiciki vas, bratia, sestri , priateli na uspenskoto semeistvo


Sarbatoare placuta tuturor, frati, surori si prieteni ai Asumptiunii.
Mnogaia leta

La multi ani
Ad multos annos
Comunitatea Parintilor si Surorilor din Plovdiv
 

HOME